Campina - cunoscut ca orasul cu cele mai multe zile insorite din an !
 

Satul si vama Campinei

Pentru acele vremuri atît de îndepărtate, modul cum arăta satul Cîmpina, cine 1-a întemeiat, cu ce se ocupau locuitorii, cum a evoluat localitatea de-a lungul veacurilor, impune tot atâtea întrebări pentru a elucida trecutul acestei localităţi.
Cîmpina ? Oare unde îşi are originea acest cuvînt ? Ce semnificaţie are ?
Pe această temă a avut loc pe la anul 1900 o polemică între doi mari cărturari ai timpului, Sextil Puşcariu şi B. P. Haşdeu.
Primul, susţinea că, acest cuvînt este de origine latină, şi derivă din cuvântul „Campus — Campinus” ce înseamnă cîmp — cîmpie, ter¬menul referindu-se la aspectul de platou-cimpie, pe care este aşezată localitatea. Hasdeu a susţinut că, termenul „Cîmpina” este de origine slavă şi provine din „KOPINA”, ce înseamnă „rug de mure”. Iorgu Iordan într-o lucrare de specialitate * citîndu-1 pe lingvistul V. Bogrea care susţine că denumirea Cîmpiwa ar însemna „spinoasa”, ajunge la concluzia după ,care Cîmpina semnifică „şes neted” (între coline), podiş, platou, de la românescul „cîmp”.
i Existenţa unui muzeu sătesc în comuna vecină Cornu, în care şint expuse printre altele şi unelte ale omului primitiv, descoperite pe teri¬toriul comunei, atestă prezenţa acestuia în zonă. Acest fapt, ne face să presupunem că şi pe terasa Cîmpina, dacă se vor întreprinde cercetări arheologice, este posibil să se descopere astfel de dovezi, avînd în ve-dere că, terasa Cîmpina, oferea condiţii aproape ideale, pentru înteme¬ierea unei aşezări umane, ţ
De asemenea, există o ipoteză încă neatestată a prezenţei unei for¬tificaţii romane. La începutul secolului XX, dr. Constantin Istrati, sem¬nala istoricilor, „un castru ?” în perimetrul proprietăţii sale, situată pe platoul Cîmpiniţa. Istoricul Vasile Pîrvan, nu a socotit însă, sufi¬ciente dovezile prezentate. Cercetări adecvate vor face posibilă în viitor confirmarea acestei presupuneri. Aceeaşi opinie o au şi specialiştii de la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Ploieşti (arheologul Victor Teodorescu).
Este deci posibilă, existenţa ,şi continuitatea de viaţă pe această terasă a Cîmpinei încă din cele rnai vechi timpuri.
Deocamdată ne vom baza tot pe vechea atestare documentară din anul 1503, cînd în registrele vigesimale ale negustorilor braşoveni — ce făceau, încă de pe atunci (posibil chiar mai înainte) comerţ cu târ¬gurile şi satele din Ţara Românească — este amintit şi satul Cîmpina.
Ca drum comercial, .este menţionată Valea Prahovei, încă din secolul al XlV-lea, cînd regele Ungariei Ludovic I de Anjou, la data de 28 iunie 1358, emite un isalvconduct prin care le era asigurat negus¬torilor Braşovului dreptul de a circula pe fîşîa de teritoriu cuprinsă între cursurile Prahovei, Ialomiţei şi Buzăului**.
Ceva mai târziu, în anii 1377—1395, regii Ungariei, pentru a
încuraja comerţul Cetăţii Braşovului, dau scutiri de taxe, ori reduceri
de vamă. Chiar mai mult, Cetatea Braşovului, primeşte dreptul de a
ţine, începînd cu 1 noiembrie 1364, zi de „iarmaroc” fapt ce stimula
comerţul local, şi atrăgea mulţi negustori din Ţara Homânească (este
posibil ca şi din Cîmpina), să participe la aceste iarmaroace şi târguri,

* I. Iordan, „Toponimia românească”, Ed. Academiei RS.R., Bucureşti, 1963, p. 505.
** Radu Manolescu, „Relaţiile comerciale dintre Ţara Românească şi Mol¬dova cu Braşovuî Sn sec, XIV—XVI”, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 65.
cu mărfurile lor. Braşovul, după cum afirma pe la 1565 italianul Gio-vannandreia Gromo : „atrăgea toate popoarele vecine, ca într-o piaţă comună de mărfuri” *.
Trecînd în sec. al XV-lea, aceeaşi Vale a Prahovei, — ca drum comercial — este menţionată şi în privilegiile acordate de către Voie¬vodul Transilvaniei Stybor din Styboricz, în anul 1412, aceloraşi negus¬tori braşoveni **.
Tot în aceeaşi perioadă, Mircea cel Bătrîn (1386—1418) Domnul Ţării Româneşti, acordă, tot pentru a încuraja dezvoltarea comerţului, o serie de privilegii negustorilor din Braşov, în anii 1413—1414. Acelaşi domnitor menţionează că : „astfel de privilegii au mai fost acordate şi de către strămoşii săi” ***.
Ş1
Din aceste menţiuni, se poate afirma că, drumul comercial al Prahovei, era folosit, chiar din secolul al XlV-lea, ca legătură între provinciile româneşti. Este posibil ca datorită acestui trafic comercial :i aşezarea Cîmpinei să fi fost întemeiată în acest secol.
Este binecunoscut faptul că epoca feudală, din toată Europa, a fost caracterizată prin divizarea statală, teritoriile actualelor state europene fiind împărţite în principate, ducate, comitate etc.
Această formă ,de organizare statal-administrativă a existat şi pe teritoriul ţării noastre, prin constituirea a trei principate diferite : Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. In pofida acestei împărţiri admi-nistrativ-teritoriale temporare, datorită limbii unitare a locuitorilor, ca şi a conştiinţei asupra origini comune, ,au existat de-a lungul veacurilor legături trainice, multilaterale, între locuitorii acestor trei provincii româneşti.
Ca urmare, s-au dezvoltat relaţii pe plan comercial, cultural şi social, precum şi o puternică circulaţie a ideilor.
Valea Prahovei, a servit prin poziţia sa deosebită, ca o cale prin¬cipală de comunicaţie, ce a facilitat legăturile dintre Transilvania şi Ţara Românească, de-a lungul veacurilor.
Dovadă că, Valea Prahovei (de care Cîmpina este organic legată) era folosită — mai ales ca drum comercial şi în secolul următor al XV-lea, este faptul consemnat într-o serie de documente emise de către cancelariile domneşti.
•Prima dovadă a existenţei „scalei” (vămii) de pe Valea Prahovei, cum este specificată în document, o avem din timpul domniei lui Dan ai II-lea (1412—1413), nepot de frate al lui Mircea cel Bătrîn. în acest valoros document de epocă, care poartă data de 23 octombrie 1422 (vezi anexa) domnitorul, stabileşte modul cum vor fi taxate mărfurile ce vor trece prin acest punct de vamă.
Lectura atentă a documentului, ne creează imaginea unui uimitor şi variat trafic comercial, ce se făcea încă de pe atunci, pe această vale
a Prahovei. Astfel, se trimiteau din Ţara Românească, mărfuri cum ar fi : paşte mare (morun) — ceea ce presupune că venea de la Dunăre —-precum <şi peşte mie (crap) brînză, piei de vite, vite, porci şi ceară de albine. In schimb se aduceau din Braşov, mărfuri ca : in, cânepă, frân¬ghii, arme, arcuri, de la care nu se lua vamă, conform privilegilor acor¬date Braşovului, de către Mircea cel Bătrîn. în acelaşi timţp, se tranzitau prin acest p.unct de vamă, mărfuri aduse din Orient, de felul piperului, şofranului, bumbacului, ori a mătăsii. în continuare, se mai menţionează : „negustorilor din Transil¬vania, ce vor vinde postav, vama să li se ia numai după ce vor vinde marfa şi nu mai înainte" *. După ciţiva zeci de ani, la mijlocul aceluiaş secol al XV-lea, în timpul domniei lui Vladislav al II-lea, acesta scria braşovenilor că : „drumul Prahovei este slobod" făcând şi precizarea, ca şi marele său înaintaş Mircea cel Bătrîn că „trebuie să ne ţinem de aşezământul cel mai vechi, de la domnii de mai înainte de voi şi de noi **. In a doua jumătate a secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Radu cel Frumos (1462—1475) acesta face o danie şi „dă jumătate din venitul vămii Prahovei" mănăstirii Snagov, sărăcită, împreună cu mai multe sate, vii şi mori pentru refacere ***. în timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456—1462 şi 1476), în scri¬soarea din noiembrie 1476, se confirmă bunele relaţii dintre Ţara Româ¬nească şi cetatea Braşovului. In acest salvconduct adresat de către dom¬nitor Judelui Braşovului şi unor negustori de acolo se spunea. „Io Vlad Voevod, domn a toată ţara Ungro-Vlahiei (Ţara Românească) scrie Domnia mea bunurilor şi dulcilor (prieteni ai Domniei mele Judeţului şi pîrgarilor şi tuturor prietenilor mei din Braşov şi din Bîrsa. Iată că, vă dă de ştire Domnia mea cum că, cu voia lui Dumnezeu mi s-a închinat toată Ţara Românească şi toţi boierii şi va slobozit Dumnezeu pretutindeni drumurile şi pe Rucăr şi pe Prahova şi pe Teleajen şi pe Buzău. Deci umblaţi slobozi pe unde vă place şi hrăniţi-vă" ****. Această scrisoare^document, emisă de cancelaria Ţării Româneşti către autorităţile cetăţii Braşovului, ne îndeamnă a presupune că, indi¬când Valea Prahovei, ca drum de legătură, localitatea Cîmpina fusese deja întemeiată. Este un fapt cunoscut acela că, — arheologic şi istoric vorbind — s-a dovedit că multe din vechile aşezări s-au întemeiat mai întîi pe arcul munţilor Carpaţi, pe văile rîurilor ce ofereau bune condiţii de viaţă şi adăpost. Moşnenii, aoei ţărani liberi, care au întemeiat atiîtea localităţi, vor fi întemeiat şi satul Cîmpina în acei ani îndepărtaţi. De fapt, nu peste ■ mult timp, la 8 ianuarie 1503, Cîmpina va fi atestată documentar că există şi chiar mai mult că locuitorii de aici făceau negoţ cu Braşovul, folosind aceeaşi pale a Văii Prahovei, pe care am prezentat-o pînă acum. Dar iată textul acestui document de o deosebită importanţă pen¬tru oraşul Cîmpina. 8 ianuarie 1503. „ITEM MANSUL DE KYMPENA HABET CERAM CENTENARIA 4.1/4 SOLVIT FLOR 1 ASP. 34" *. Redăm acum şi traducerea din limba latină : „De asemenea MAN-SUL de KYMPENA a avut 425 livre ceară şi a plătit 1 florin şi 34 de aspri". Aici venim cu o presupunere, anume că numele de „Mansul" (cu rezonanţă de nume arab) a fost scris greşit şi probabil că este „Manole" nume neaoş românesc**. Este bine ştiut că, personalul casei vigesimale (domus vigesimae) din cetatea Braşovului, era format din germani care nu cunoşteau limba română. Deci, nu peste mulţi ani, la/8 ianuarie 2003, oraşul Cîmpina va sărbători împlinirea venerabilei vîrste de 500 de ani de viaţă atestată documentar. Dar ce erau aceste registre vigesimale ? în aceste registre erau consemnaţi toţi negustorii şi mărfurile lor, care intrau ori ieşeau din cetatea Braşovului. Termenul de vigesimal, derivă din limba latină şi reprezenta a 20-a parte din valoarea mărfii. Respectiv era taxa vamală care se percepea tuturor negustorilor. Cîţiva ani mai tirziu, cercetând aceleaşi registre de vamă ale ce¬tăţii Braşov, întîlnim nume de negustori clmpineni ca Şerban şi Costea, ce duceau spre vînzare la Braşov, mai ales ceară. Aceasta ne face să presupunem că una din ocupaţiile localnicilor era şi albinăritul. în anul 1519, folosind aceeaşi sursă de informare, întîlnim nu¬mele unui localnic, cum ar fi Bukur de Kympena. în aceleaşi registre vigesimale, întâlnim, în anul 1545, trei nume de negustori cîmpineni şi anujme : Dragomir, Radu şi Vlad. Iată deci dovezi sigure ale bunelor relaţii dintre aceşti negustori şi cetatea Braşovului. Probabil că, aceşti cîmpineni nu erau negustori de profesie. Ei pot fi consideraţi pişte moşneni întreprinzători, care duceau la Braşov spre vînzare, în mod sporadic, surplusul gospodăriilor lor. Desigur că, mai tîrziu, unii din aceştia, vor deveni negustori ade¬văraţi (aşa după cum ne dovedesc documentele de epocă) cum existau deja în centrele importante ca Piteşti, Curtea de Argeş, Câmpulung. Consultînd aceleaşi registre rezultă o scurtă dar edificatoare listă a participanţilor la comerţul Cîmpinei cu Braşovul, în perioada primei jumătăţi a sec. ,al XVI-lea : — în anul 1503 trei negustori cîmpineni au participat la efec¬tuarea a două transporturi, în valoare totală de 5 600 aspri. — în anii 1529—1530, au fost la Braşov doi negustori cîmpineni, ce au efectuat două transporturi, în valoare de 730 aspri. — In anul 1543, vin de la Cîmpina patru negustori cu patru transporturi, în valoare de 1 520 aapri. — în anul 1545, valoarea mărfurilor va creşte la 2 020 aspri, datorită a patru transporturi efectuate de patru negustori. — iîn anul următor, 1546, doi localnici vor efectua trei trans¬porturi în valoare de 1 600 aspri. — în anul 1547, sint consemnaţi trei cîmpineni, cu trei trans¬porturi în valoare de 1 200 aspri. Valoarea mărfii va creşte în anul 1549, la suma de 4 420 de aspri, datorită a doi negustori ce vor face 8 transporturi. în fine, la 1550, alţi negustori din Cîmpina, vor efectua 10 transporturi cu o valoare totală de 2 720 aspri *. Dar să vedem acum, ce puteau oferi spre vînzare la Braşov, aceşti negustori cîmpineni. După tradiţia relaţiilor comerciale medievale (confirmate şi de documentele epocii) puteau duce la export la Braşov — ca şi în alte cetăţi din Transilvania — ceară, miere, peşte, lînă, vite, sare, cereale, vin, blănuri, porci şi piei de animale (de exemplu, exploatarea sării de la ocna Telega este atestată documentar ca fiind cerută peste hotare încă din anul 1588) **. Ce fel de mărfuri se aduceau de la Braşov pentru Ţara Româ¬neasca sau treceau în tranzit spre Imperiul Otoman. Aici existau pri¬cepuţi meşteri saşi care creaseră o puternică industrie meşteşugărească, unde fierul, pielea, lina, ceara se transformau în tot atâtea produse finite, cum ar fi : şei, hamuri, cuţite, postavuri, unelte agricole, arme etc. Tot acest trafic de mărfuri, dintre cele două principate era transportat, datorită existenţei a patru drumuri comerciale confirmate de salvconductul lui Vlad Ţepeş, mai înainte amintit, ca şi de alte documente de epocă. Iată care erau acestea : — Drumul Rucăr—Bran, ce avea următorul itinerar : Braşov—'Bran—Rucăr—Cîmpulung, de unde se trifurca spre : a) Curtea de Argeş—Rîmnicul Vîlcii ; b) Piteşti—Slatina—Turnu ; c) Tîrgovişte—Bucureşti. De aici alte căi duceau prin Giurgiu spre Imperiul Otoman. — Drumul Prahovei, care avea traseul : Braşov—Cîmpina, de unde se bifurca spre Tîrgovişte şi spre Tîrgşor—Bucureşti.

 
 

Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home3/weblin23/public_html/campina.info/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273